Proiectarea
unei activitati didactice presupune un demers anticipativ, pe baza unui
algoritm procedural ce coreleaza urmatoarele patru intrebari:
- Ce voi face ?
- Cu ce voi face ?
- Cum voi face ?
- Cum voi sti daca am
realizat ceea ce mi-am propus ?
Cele
patru etape fundamentale in proiectarea lectiei sunt:
- Stabirea
obiectivelor operationale ale lectiei, astfel
incat prin realizarea acestora, sa se ajunga la formarea competentelor
specifice pentru continutul asociat, conform programei scolare de fizica
in vigoare. Profesorul stabilește ceea ce trebuie să știe și/sau să facă
elevul la sfârșitul activității didactice; compară
ceea ce își propune să realizeze cu programa școlară, precizând
performanțele minime așteptate; apreciază dacă obiectivele pot fi atinse
în timpul disponibil.
- Analiza
resurselor - profesorul trebuie sa realizeze o
analiza detaliata a pricipalelor categorii de resurse implicate in
desfasurarea activitatii didactice:
- Resurse
umane: elevii ( trasaturi de personalitate, nevoi de invatare, interese),
profesorul (pregatire stiintifica si psihopedagogica, competenta
comunicativa);
- Resurse de
continut didactic: ansamblul valorilor educationale ce fac obiectul
procesului de predare/invatare; programa scolara; manualul de fizica;
- Resurse de
ordin material: materiale didactice si mijloace tehnice care pot
contribui la eficientizarea activitatii;
- Locul
desfasurarii activitatii: laboratorul de fizica sau laboratorul de
informatica;
- Timpul
disponibil pentru desfasurarea activitatii.
3. Elaborarea strategiilor didactice
optime - eficienta activitatii
didactice depinde in mare masura de calitatea demersului de colectare si
selectare a celor mai potrivite
metode, mijloace si materiale didactice. Principalii factori care contribuie la
selectarea si imbinarea metodelor, mijloacelor si materialelor didactice,
intr-o strategie didctica sunt:
- Specificul
activitatii desfasurate;
- Obiectivele
educationale identificate;
- Contextul
psihopedagogic al instruirii;
- Contextul material
al instruirii;
- Stilul si
personalitatea profesorului.
4. Elaborarea instrumentelor de
evaluare - stabilirea formelor, metodelor și a
instrumentelor prin care profesorul va putea constata dacă ceea ce și-a propus
s-a realizat și în ce măsură.
Activitatea
didactica este cu atat mai eficienta, cu cat este mai riguros conceputa pentru
utilizarea metodelor si mijloacelor moderne de predare/ invatare.
Atractivitatea lectiei depinde de gradul de integrare a calculatorului in
etapele lectiei si de maiestria profesorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu